Chapter 51 (Sura 51)
1; Pe cărătoarele de povară!
2; Pe alergătoarele cu iuţeală!
3; Pe împărţitoarele de poruncă!
4; Ceea ce vi s-a făgăduit este adevărat.
5; Judecata de Apoi este fără tăgadă.
6; Pe cerul cu ale sale cărări!
7; Voi aveţi asupra lui păreri felurite,
8; şi îl întoarce pe dos cel care este întors.
9; Să fie ucişi bănuitorii,
10; ei, cei care sunt într-o prăpastie şi nu-şi dau seama!
11; Ei întreabă: “Când va veni Ziua Judecăţii?”
12; În Ziua când vor fi puşi la încercare în Foc:
13; “Gustaţi încercarea voastră! Aceasta este ceea ce voi cereaţi degrabă!”
14; Cei temători vor trăi în Grădini cu izvoare,
15; luând ceea ce Domnul lor le va dărui. Ei au fost înainte dintre făptuitorii de bine
16; ce dormeau noaptea puţin,
17; iar dis-de-dimineaţă cereau iertare.
18; Din averile lor aveau parte şi cerşetorul şi lipsitul!
19; Pe pământ sunt semne pentru cei care cred cu tărie.
20; Precum şi în voi înşivă. Nu le vedeţi, oare?
21; În cer este înzestrarea voastră şi ceea ce vi s-a făgăduit.
22; Pe Domnul cerului şi al pământului! Acesta este Adevărul precum faptul că vorbiţi.
23; A venit la tine spusa despre oaspeţii prea-cinstiţi ai lui Abraham?
24; Ei intrară la el spunându-i: “Pace!” Abraham spuse: “Pace! O, oameni necunoscuţi!”
25; El s-a dus apoi pe nesimţite la ai săi şi a adus un viţel gras.
26; L-a apropiat de ei, spunând: “Nu mâncaţi?”
27; Şi atunci îl prinse frica de ei. Aceştia spuseră: “Să nu-ţi fie frică! Şi îi vestiră un fecior însemnat.
28; Femeia sa înaintă văitându-se şi lovindu-se peste faţă. Ea spuse: “O bătrână stearpă?…”
29; Ei spuseră: “Domnul tău a spus astfel. El este Înţeleptul, Ştiutorul.
30; Abraham spuse: “O, voi trimişilor! Care este treaba voastră?”
31; Ei spuseră: “Noi am fost trimişi la un popor de nelegiuiţi
32; ca să trimitem asupra lui bolovani de lut
33; însemnaţi de Domnul tău pentru cei desfrânaţi.”
34; Noi i-am scos aşadar din cetate pe cei credincioşi şi
35; nu am aflat decât o casă de supuşi.
36; Am pus în ea un semn pentru cei care se tem de Osânda cea dureroasă,
37; precum în Moise când l-am trimis cu o împuternicire desluşită la Faraon
38; care s-a întors către suita sa spunând: “Este fie vrăjitor, fie îndrăcit!”
39; Noi i-am luat pe ei şi oştile lor şi i-am aruncat în mare, în vreme ce el se dojenea pe sine.
40; Aşa a fost şi cu adiţii când am trimis asupra lor vântul pustiilor
41; care nu a lăsat nimic peste care a trecut fără să nu-l facă fărâme.
42; Aşa a fost şi cu tamudiţii când li s-a spus: “Bucuraţi-vă o vreme!”
43; Ei n-au luat însă în seamă porunca Domnului lor, iar trăsnetul i-a luat pe când priveau.
44; Atunci nu s-au putut ţine pe picioare şi nici ajuta.
45; Aşa a fost şi cu poporul lui Noe: Era un popor de desfrânaţi.
46; Şi cerul? Noi l-am zidit cu trăinicie şi i-am dat apoi lărgime!
47; Şi pământul? Noi l-am aşternut şi ce buni întinzători am fost!
48; Din fiece lucru am creat o pereche. Poate vă veţi aminti!
49; Zoriţi către Dumnezeu! Eu de la El vă previn desluşit!
50; Nu puneţi lângă Dumnezeu alt dumnezeu! Eu de la El vă previn desluşit!
51; Aşa a fost întotdeauna. Nici un trimis n-a venit la cei dinaintea lor fără ca ei să nu-i fi spus: “Este fie vrăjitor, fie îndrăcit!”
52; Ei s-au sfătuit unii pe alţii asupra lui? Acesta este un popor de ticăloşi!
53; Întoarce-le spatele şi nu vei fi dojenit!
54; Adu-le aminte, căci amintirea le este credincioşilor de folos.
55; Eu nu i-am creat nici pe ginnii şi nici pe oamenii decât ca să Mi se închine.
56; Eu nu vreau nici un dar de la ei. Eu nu vreau să Mă ospăteze.
57; Dumnezeu este Împărţitorul de bunuri. El este Stăpânul de nezdruncinat al puterii.
58; Cei care s-au ticăloşit în păcate, precum păcatele semenilor lor, să nu o ceară degrabă (Judecata)!
59; Vai tăgăduitorilor pentru Ziua ce li s-a făgăduit!
60; Pe Munte!
Romanian Quran | Citiți Coranul
Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114